Food, Wine & Beer Lover and Tracer
În pahar arată o culoare granat cu luciu frumos, 👃 cu baric, vanilie și ceva alcool, iar din palatin apar condimente și cireșe amare. Corp subțire care nu poate susține alcoolul declarat la 15% din volum. RPC corect, poveste pe contra etichetă și cam atât.
O încercare apreciabilă! O culoare foarte frumoasă cu nuanțe coniac. Necesită o bună aerare dar chiar și așa rezultatul degustării este discutabil. În nas se simte un iz de brandy și ceva caramel. În gust coajă de mandarină, ceva aciditate și finiș sec și cam atât. Nu-mi dau seama cum dar înainte de o aerare temeinică părea chiar un pic oxidat și cam plat, fără structură. Tare mult mi-ar plăcea să se perfecționeze pe viitor! Așteptam demult prima întâlnire cu un vin Orange românesc, din struguri albi dar lăsat un timp pe boască ca la vinurile roșii, dar din păcate prima întâlnire nu a fost una reușită. Îmi rămâne speranța în următorul.
Culoare rubiniu purpurie, cu piciorușe pe pahar. În nas se simt arome de cireșe sălbatice și ceva condimente nedefinite. Apoi aroma fructelor se resimte pe vârful limbii și în finiș însoțită de note de migdale și un iz de baric. Pe palatin aromele sunt estompate de alcool. Aciditate ridicată, corpolent, post gust mediu+, alcoolul răzbate un pic prea mult dacă este lăsat să se încălzească iar înainte necesită aerare și ținut la 14 grd. la gheață. Raport preț calitate excelent! Îmbuteliat 31.05.2019 posibil din recolta 2017 dar vinul este non-vintaged.
Un vin aromatic de vară! Culoare galben pală, aromatic, note de soc, salcâm, mere verzi, vanilie, trandafir și minerale și altele mai greu de distins. Corp mediu, taninuri prezente un pic prea mult în finiș, alcool 12,9%. Rămâne un vin subțirel dar👌 pentru vară.
Un Chard cuminte dar bun, cu aciditate ponderată 👃 nu foarte intens dar plăcut, gust citricos, ok pentru masă cu pește. 13% volum alcool.
Un Malbec sprințar, de culoare rubiniu - trandafiriu, 👃 de fructe negre și vanilie și note vagi de fructe de pădure, cu murele ieșind în evidență. Corp subțire, tanini suficient cât pentru a acompania o friptură de vită, și alcool de 13% vin să definească un vin de calitate medie, bună.
Gevurtztraminer 2017, vin varietal sec, culoare galben intens, aromatic, proaspăt, fructat, gust de vișină, baricat, aciditate medie, 12% alcool declarat de producător. Ajută la asocierea cu bruschete de pâine neagră cu maia și pate de curcan cu pastă de măsline și roșii. Merge vara, raport bun preț/calitate.
Good summerdrink aromatic wine with light elderflower flavor, 12% ALC. Low price is ok.
A nice surprise this Millesimato DOC Prosseco, with fine and persistent perlage. Crisp and fresh with very fruity flavor, green apples. Suitable as starter!
Minerale în nas 👃Măr verde și lămâie 🍋 în gust. Aciditate bună, corp mediu, bun la pește cu raport preț calitate ok!
Culoare roz pal, 👃 aromat cu note de măr verde copt și cireșe, gust cu textură fină cu iz de agrișă, și finiș de măr verde. Merge bine la somon cu legume la tigaie. RPC ok dacă îl prinzi la ofertă cu reducere de 16%.