Food, Wine & Beer Lover and Tracer
O IPA arămie cam pe steroizi, memorabilă! Culoare arămiu-chihlimbarie cețoasă, nefiltrată , 👃 cu caramel și whisky, intensă, cu 8% alcool, gust crocant, ușor amărui, astringent și condimentat. Pentru mine, care nu sunt un împătimit degustător de bere, rămâne în memorie ca una dintre cele mai bune beri românești de anul ăsta! Numărul de Lot 01 Exp.25.08.2026 , mă face să cred că este foarte proaspătă, și berea nu a avut timp să integreze toate caracteristicile deși procesul de fabricație este unul lung, 21-45 zile.
Un vin extraordinar pe stilul Bordeaux, de foarte bună calitate! După o aerare în decantor de mai bine de jumătate de oră, și ajuns pe la 18 grd.Celsius, în nas se simte o aromă de fructe roșii puternică și fără pic de alcool nelalocul lui chiar dacă este declarat la 14%. Vizual are o culoare rubinie intensă, lăsând lacrimi frumoase pe pahar. În gust se simt intens cireșe și vișine, note de ciocolată și vanilie, toate pe o textură catifelată. Taninurile sunt perfect echilibrate cu alcoolul și cu o aciditate încă vie. Finiș în note dulci amărui de vișine coapte cu o tentă de cireșe negre. Totul este la locul lui în acest vin dar mai mult de atât, este rotunjit și împlinit memorabil! Lot Nr. 110/2017
Turnată în pahar are o culoare oranj arămie, clară, și face un guler generos alb prăfuit, persistent până la final. Aromă intensă de hameiuri, tipică pentru IPA, la care se adaugă arome de rășini de pin și pâine proaspătă. Gust intens amărui de hamei și grapefruit cu note subtile de malț. Finiș sec, pronunțat amărui cu aceleași note de hamei plus ceva mango 🥭 și caprifoi. Corpul de consistență mediu-scăzută degajă o carbonatare lejeră și plăcută. Per ansamblu proaspătă, echilibrată, puțin cremoasă cu arome în crescendo de la început spre final. Consider că este exemplul perfect de West Coast IPA. Alc. 6,9%, doză 0,355 L, îmbuteliere 05/10/20
În pahar face un guler de spumă fină și densă, alb-cafenie, iar culoarea este brună cu tentă cafenie, de asemenea. Aromele sunt de malțuri prăjite, ușor dulcege, cu iz de caramel sărat în gust. La final o dantelă fină îmbracă paharul iar într-un finiș prelung găsim note de ciocolată ușor amăruie și de whisky. Cremoasă, intensă, cu 6,5 % volum de alcool, rămâne o bere de referință. Excelentă!
O cafea intensă interesantă, complexă aromatic, dulce, cu aciditate moderată și corpolență mediu spre light. Note aromatice intens florale cu iz de zmeură retronazal, remanent și în gustul de ciocolată din palatin, rezultând într-un finiș preponderent floral. Un lot de cafea Catuai cultivată la mare altitudine (1800m), procesată cu miere, de la Esteban Zamora, gradată la 87 pct. Excelentă în prepararea capucino cu lapte de migdale!
Calitate elvețiană din Apuseni. Brânză din lapte de vacă pasteurizat cu Gr./SU min 48%. Paste semitare de culoare gălbuie, cu goluri mici neregulate și coajă galben pal comestibilă. Gust cu iz de alune, cremoasă, dulce. Raport preț/calitate excelent. Recomand spre degustare obligatorie o brânză românească de cea mai bună calitate în zona de maturare de 3 luni!
O brânză de cea mai înaltă calitate europeană! Pastă semitare de culoare crem-gălbuie, cu note de gust de alune de pădure, miezul de nucă necotribuind aromatic în mod vădit. Excelentă!
Very good organic🍷 wine made from two local grapes varieties, ancient Mavrud and the hybrid locally developed Rubin. A very beautiful ruby color, and flavors of blackcurrant and Cherry. A wonderfully balanced taste of Cherry and smoked plumes with a finish of moderated but well oaked. The price between 13 and 15 BGN depending by the seller it's ok. It goes well with veal liver and Mangold salad with 🍅 and 🍋 juice. I'll buy it again!
Chardonnayul 2018 premiat cu 98 de puncte Decanter este cel mai bun Chardonnay pe care l-am băut vreodată. Aromă puternică de soc îl face să se asocieze bine cu multe deserturi dar poate fi și un deschizător al mesei. Am păstrat o sticlă la învechit. Recomand!
75g Norwegian farmed salmon, wrapped in plastic foil on a plasticized paperboard, presented and labeled in a cardboard envelope. 2 slices, mildly smoked, without smoke accents neither in nose nore on the tongue. The fish had been frozen before, so we can't expect great firmness of the fish flesh, but it is far from flabby. I have enjoyed of it taste on small slices of non glutenous bread lightly buttered. Overall it's a very good quality smoked salmon and appreciate organic fish farming. I would suggest the origin of the fish farming to be better translated. It was a small challenge to me to understand the stamped indication in german, as I do not know this language, in România. Also, for the romanian market it is pricey. I will look for same quality at a more affordable price. If that's not an issue, you can enjoy its savoury with pleasure!
Altă cafea de clasă superioară marca Gheorghe Florescu, boabe mari de Arabica (varietate Bourbon cel mai probabil) prăjite mediu-light! Ușor onctuoasă, cu consistență medie și aciditate scăzută vine cu o bogăție de arome remarcabilă. Note florale intense greu de definit în 👃 iar în gust se simte note fructate de strugure verde, citrice dulci, pere, și ceva ciocolată cu o undă de caramel. O cafea excelentă de savurat în a doua parte a zilei.
O delicatesă din lapte de oaie, pastă semitare, maturată cu 0,5% granule de fistic în compoziție, care transformă gustul astfel că doar vag se mai simte izul de oaie, pe finiș. Excelentă ca aperitiv!