Food, Wine & Beer Lover and Tracer
Băubil, cu 👃 elegant cu arome de cireșe albe și limetă, regăsite în gustul fructat alături de piersici albe subtil strecurate până în finiș și într-un post-gust de citrice coapte. Corp rotund, crocant cu aciditate bine echilibrată. Merge excelent cu scrumbie de Dunare la cuptor!
Din nou o cafea Catuai excelentă de la Esteban Zamora regiunea Tarrazu, cu 👃 foarte intens cu arome ușor nucoase și de ciocolată, cu un strop de zahăr ars. Finish cu note de ciocolată amăruie. Corp mediu, textură cremoasă și foarte dulce! RPC un pic exagerat totuși.
Corp subțirel, suficient de taninic, cu vișine în 👃, mure, coacăză neagră și piperuri din palatin, finiș vanilat. Sec, cu alcoolul la locul lui (13,%) dar aciditatea un pic prea pregnantă încă. Bun dar parcă nefinisat suficient încă!
Auriu în pahar, flori albe, măr verde, agrișe, citrice, 13% alcool, aciditate bună, sec. Foarte bun!
Un cupaj foarte elegant! În pahar arată o culoare limonie, 👃 cu note minerale și de fân și floare de tei sălbatic, gust vegetal cu iz de vanilie și zarzăre din palatin și o mângâiere fructată în finiș. Sec, crocant cu aciditate medie și băubil, cu 13,5% alcool dar excelent în asocieri culinare.
Turnată în pahar face un guler alb decent și o dantelă permanentă pe pahar până la final. 👃ierbos cu malț, regăsit în gust împreună cu hameiuri amărui în zona lejer spre mediu. Corpul se simte destul de lejer și iar acidularea e moderată. O bere de vară bine echilibrată, cu RPC nu prea atractiv pentru un pilsner totuși.
O interpretare modernă a stilului bock demnă de remarcat. Spuma bej-crem rămâne pe pahar până la final, note aromatice intensificate de hamei pe fondul mălțos. Asociere excelentă cu steak la grătar sau pe plită!
O bere Bock specială în stil Granada! Culoare roșu chihlimbar în pahar cu guler bej bogat, bolovănos. Gust intens de malț prăjit, și fructe roșii deshidratate. O bere corpolentă, cremoasă cu acidulare medie, și alcool de 7,2%. Asociera cu carne roșie pare naturală dar și cu brânzeturile maturate și picante cu mucegaiuri, datorate gustului dulceag mălțos.
Un Rosé vesel cu 👃 cu zmeură și cireșe, urmate de un buchet de fructe roșii și din nou zmeura. 12,5 % alcool, aciditate veselă dar ponderată, potrivit pentru asociere culinara cu pește și pasăre la grătar sau la tigaie, cu sos de muștar. Subțirel dar băubil!
În pahar arată o culoare rubiniu închis, buchet intens cu fructe roșii și negre, din palatin vișine din vișinată și ceva prune afumate. Cele 14,8% volum alcool sunt incredibil de echilibrat integrate într-un corp mediu. Taninuri bine dozate vin să rotunjească un vin excelent. Asocierea cu fripturi grase la grătar nu dă greș!
O IPA în stil american care confirmă calitatea Carol, deși la 6,5% nu prea mai e Session. Note aromatice de mango 🥭 și portocală, corpolență medie, finiș cu un strop de amăreală, ok!