Sorin

Food, Wine & Beer Lover and Tracer

Ratings


user image
on 15 Jul 2022

Boabe mari, prăjită mediu, cumpărată în pungă cu supapă direct de la prăjitorie. În 👃 caramel și coajă de lămâie 🍋. Gustul vine cu note de condimente și ciocolată iar finișul, foarte plăcut și lung relevă o aciditate fină și bine echilibrată în ansamblu. La degustare se simte un corp de consistență medie, cu textură fină, bine echilibrată, fără nici un fel de stringențe. O cafea de dimineață perfectă!


user image

user image
on 15 Jul 2022

Felii subțiri , translucide, foarte gustoase prin prisma gustului ușor sărat (4%) cu grăsime puțină (8%) Din păcate conține nitrit de sodiu (E250) și nitrit de potasiu (E252). Nitriții vor fi interziși în UE. Nu recomand produsul.


user image

user image
on 15 Jul 2022

Gustos dar nu foarte sănătatos! Conține nitrat de sodiu pentru conservare. Pastă tare de cașcaval tip șvaițer, Gr/SU 45%, de culoare gălbuie, pregătit cu culturi lactice care îi dau acea aromă specifică, delicioasă. Prezintă goluri medii de fermentație. Merge foarte bine la micul dejun, dar atenție la cantitate și frecvență. Nitrații se transformă în nitriți în procesul digestiv. Sper că îi vor înlocui cu sarea, altfel eu nu voi mai cumpăra.


user image

user image
on 14 Jul 2022

200gr. boabe cumpărate de la prăjitorie, astăzi fiind a 12-a zi la prăjire. Prăjire medie, boabe de mărime medie spre mare. Preparată în infuzie la ibric, scoate în 👃 o aromă de caramel. În gust apar note fructate și iz de coajă de mandarină. Se simte catifelată, ușor cremoasă și echilibrată în aciditate și consistență. Finiș ușor picant, ciocolatiu și acid. Este promovată ca organică iar per ansamblu este o cafea fină, intensă, de bună calitate și cu un raport preț/calitate corect.


user image

user image
on 14 Jul 2022

Mysterium luat de la Carrefour din ediția de 5000 de sticle. Aromatic plăcut în 👃cu note intense de flori albe și minerale, iar în gust apare piersica albă cu finiș de limetă. Aciditatea ridicată, alcoolul de 12,5% și corpul mediu trimite la asocieri cu pește și pasăre. După o aerare mai substanțială merge bine și cu brânza Comté! Raportul preț/ calitate nu foarte prietenos. Per ansamblu un vin bun care deși nu te dă pe spate este de reținut. Poate mai trebuia lăsat deși nu știu ce ar mai fi putut scoate în plus în evidență, poate doar s-ar fi îmblânzit un pic.


user image

user image
on 13 Jul 2022

O cafea africană aparte, de bună calitate! Preparată ca infuzie la ibric rezultă cremoasă, cu corp de consistență peste medie și gust intens. Aromatic se disting note de caramel și ceva lemn dulce iar în 👃 un iz fin de tabac. Finișul condimentat ascunde o ușoară aciditate, bine echilibrată. Per ansamblu o cafea interesantă, care cred că ar putea proveni din zona Bio sau cu foarte puțin tratament, caracteristică culturilor din Malawi deși asta este doar o supoziție bazată pe naturalețea gustului. Raportul calitate/preț foarte bun.


user image

user image
on 12 Jul 2022

2 felii fin tăiate, la plic de plastic, vidat, 70gr. de somon de crescătorie, sărat uscat, fără a fi fost congelat. Aromă intensă îmbrăcată în note de fum de fag. Gustul ușor dulce rezultat dintr-o sărare bine fixată cu doar 2,5gr. sare/100 de grame de file. Foarte gustos, l-am introdus pe lista produselor mele preferate în ciuda faptului că somonul este de crescătorie.


user image

user image
on 09 Jul 2022

Un spumant cu totul special! Nu credeam să îmi placă atât de mult cât timp nu mă omor nici după vinurile spumante nici după rosé-uri. Culoare roz cărămizie frumoasă, prezentată într-o sticlă albă cu rizuri spiralate. Bule bogate, cu durată destul de lungă! Note aromatice de fructe de pădure și coarne intense. Bun de servit rece dar aromele se simt pe la 10-12⁰C. Asociere excelentă cu ciorbă de pește și brânzeturi maturate montane. Personal am testat cu o Gouda Bio la fel de aromată ca Entremont. Merge bine și cu înghețata cu banane. Alcool volumic de 11,5%. Merită!


user image

user image
on 09 Jul 2022

Excelentă! Pastă semitare de culoare gălbuie, ambalată într-un înveliș special care previne formarea crustei. Gust dulce, cu o iz fin sărat în finiș și arome de fân și flori de munte. Grăsime/SU 50% Se simte foarte cremoasă fără a fi grasă. O brânză de foarte bună calitate! Recomand la antreuri în mod special


user image

user image
on 03 Jul 2022

Turnat în pahar arată o culoare aurie frumoasă, cu bule mari de durată relativ scurtă. În 👃mere albe, gust citric, crocant cu zahăr 9g. Corp mediu și alcool cam mult deși pe etichetă e indicat 12,5% și foarte acidulată.


user image

user image
on 02 Jul 2022

Un vin de vară românesc excelent! Culoare galben pai cu străluciri aurii. Nas 👃 floral, mineral intens și gust citric, cu note de piersică, lămâie și finiș de limetă. Corp mediu și aciditate ridicată și alcool 12,5%. Asociere excelentă cu pește și fructe de mare. Un vin de vară, crocant, de neratat!


user image

user image
on 27 Jun 2022

O braziliană corectă cu un raport calitate/preț corect! Corp cu consistență peste medie, aciditate scăzută. Note aromatice de ciocolată amăruie cu gust dulce-amărui și un ușor iz de alune. Boabe prăjite mediu, în pungă cu supapă și autosigilare, la cca. 3 săptămâni de la prăjire. O cafea cu gust clasic, bună pentru asociere la desert sau cu biscuiți, chec cu cacao sau turtă dulce.


user image